COMUNICAT DE PRESA - 12.12.2009
COMUNICAT DE PRESA
12.12.2009
Organizatia Municipala de Tineret a PDL Iasi a participat astazi, 11 decembrie, alaturi de Fundatia “Alaturi de Voi”, la cel mai mare eveniment social din Iasi: realizarea unei uriase funde umane rosii - simbol al solidaritatii cu persoanele infectate si afectate HIV/SIDA - care sa fie inregistrata in “Cartea Recordurilor”. Evenimentul s-a desfasurat in cadrul campaniei nationale “Deschide-ti inima! Sunt la fel ca tine”.
“Din partea organizatiei noastre au participat foarte multi tineri care au raspuns invitatiei nu numai datorita faptului ca a fost vorba despre un eveniment inedit, inscrierea in Cartea Recordurilor, dar si pentru ca majoritatea dintre ei considera ca cei infectati si afectati de aceasta boala au nevoie de sprijin, ajutor, dar mai ales de intelegere. De altfel, Organizatia Municipala de Tineret a PDL Iasi sprijina astfel de actiuni pentru ca implicarea tinerilor in viata sociala a comunitatii este un exercitiu benefic atât pentru ei, personal, cât si pentru cei din jurul lor, un exercitiu care ii va ajuta sa inteleaga si sa se descurce mai usor in viata si in societate”, a declarat Marian Uscatu, presedintele Organizatiei Municipale de Tineret a PDL Iasi.
Marian Uscatu
Presedinte OTPDL – Iasi
Telefon: 0740.624.351
E-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Stiri
| Miting UNSR... Zi mare pentru PSD Iaşi. Astăzi organizaţia de pensionar şi cea de tineret organizează proteste în faţa Prefecturii Iaşi. Protest între Festivalul Berii şi FestudIS Spre ruşinea mea trebuie să recunosc că citesc “marele” ziar de Bârfe, Zvonuri şi Injurii din Iaşi cu pr [ ... ] |
| Vreti sa intrati in Cartea Recordurilor? Vino alaturi de Organizatia Municipala de Tineret a Partidului Democrat-Liberal Iasi, pe 11 decembrie 2009, la ora 11.30, in fata la Moldova Mall, pentru a alcatui o parte din cea mai mare funda umana realizata pana acum la nivel mondial. |
| OTPDL este acum OTSPDL Delegatii PDL la Consiliul National de Coordonare au acceptat vineri 9 aprilie, cu un singur vot impotriva, modificarile propuse la Statutul partidului, printre cele mai importante fiind majorarea la patru a numarului de prim-vicepresedinti. Una dintre cele mai importante modificari ale statu [ ... ] |
| Multumesc domnule Orban! - Eu votez Traian Basescu! "Eu as rezuma asa: cine voteaza cu Basescu, alcoolici, tiganii (...) prostituatele, probabil, desi ma indoiesc ca prostituatele vor vota cu Basescu, avand in vedere cum arata (seful statului, n.r.)", a declarat Ludovic Orban. |
| ATENTIE: Gripa porcina se transmite si prin televizor! Pentru neinitiatii in medicina , va pot spune ca, din punctul meu de vedere privitul la televizor “dauneaza grav sanatatii” in aceasta perioada. Aceia dintre dumneavoastra care urmaresc anumite posturi de televiziune ce transmit despre “cum bate vântu’ ” pot simti simptomele gripei porci [ ... ] |
| Mesajul Presedintelui OT-PDL Iasi - Marian USCATU Va multumesc pentru prezenta intr-un numar atat de mare la mitingul de ieri, 1 noiembrie 2009, din Piata Unirii, precum si pentru daruirea cu care v-ati implicat, fiecare dintre voi, in activitatile de organizare a acestui mare eveniment. M-am simtit mandru, cum cred ca s-a simtit oricare din voi, [ ... ] |
| Traian Basescu la Iasi Traian Basescu la Iasi
Bine v-am gasit moldoveni!
Moldoveni, |
| Interviu cu Silviu Popa, cel mai tanar nou director al unei institutii din Iasi "Fondurile comunitare pot fi o solutie pentru agricultura ieseana" |












